Scurt Istoric

Cetatea orasului a fost construita intre 1605-1653 cu permisiunea principelui Bocskai Istvan. Dispunea de 7 bastioane unite prin ziduri in lungime de 900 de metrii realizate din caramida. Primul bastion a fost construit in anul 1620 iar cetatea a fost finalizata in 1653. Cetatea era inconjurata de un sant de 10 metrii latime si 8 metrii adancime.

Din vechea fortificaţie s-au păstrat „Turnul Mic” pe latura dinspre str. Avram Iancu şi turnul păstrat juxtapus actualului bastion al blănarilor. La 10 august 1601, de ziua „Sf. Laurenţiu”, mercenarii lui Basta distrug oraşul şi fortificaţia ca pedeapsă că locuitorii l-au sprijinit pe Mihai Viteazul. O nouă distrugere are loc la 30 mai 1602, când 400 de mercenari ai lui Moise Secuiul conduşi de Némethi Gergely pătrund în oraş. În luna august 1602 locuitorii din oraş, la iniţiativa lui Borsos Tamás, trec la întărirea fortificaţiei distruse, realizând palisade din lemn.

La fel şi la 8 septembrie 1602 când se întăreşte biserica din cetate prin înzidirea golurilor şi transformarea lor în guri de tragere. În 1605, Borsos Tamás obţine din partea principelui Ştefan Bocskai acordul de construire a unei noi cetăţi de zid. Noua cetate nu este realizată după un plan „ingineresc”, ci este realizată în timp, cu bastioane de diferite forme şi mărimi, adaptate noilor cerinţe impuse de armele de foc tot mai grele.

Este ultima cetate de tip orăşenesc, ea fiind realizată cu sprijinul locuitorilor, care, în vederea „construirii cetăţii”, achită timp de mai mulţi ani diferite sume de bani, inclusiv prestarea unor zile de muncă prin breslele din oraş. Primul bastion, cel al porţii (1613) încă a păstrat sisteme defensive medievale (groapă-capcană, guri de smoală, şanţ de apă). Bastionul tăbăcarilor (1620) se aseamănă constructiv cu bastioanele fortificaţiilor orăşeneşti din estul Germaniei şi Austriei

Prin ocuparea Transilvaniei de către austrieci, cetatea devine garnizoană, rând pe rând clădirile fiind demolate, în locul lor realizându-se noi garnizaone (mijlocul sec. XVIII). Monumentul trăieşte prin latura sa tehnică: ziduri groase de 1,20 m, chiar 1,40 m la baza bastioanelor, guri de păcură în zidurile cetăţii, alături de fante de tragere alungite pentru a permite diferite unghiuri de tragere sau fante în formă de gaură de cheie inversată, pentru tunurile uşoare.
Acest sistem defensiv era completat de groapă capcană pentru cei nedoriţi, amplasată în bastionul porţii, avea şanţuri cu apă cu punţi mobile şi un drum de strajă pentru ca oştenii să-şi facă rondul, înălţat la 1,40 m, susţinut de arcade de cărămidă cu stâlpi de lemn.
Ce responsabilităţi aveau cetăţenii aşezării putem afla din felul cum îşi apărau bastioanele pornind de la organizarea pe bresle: Tăbăcari, Măcelari, Blănari, Dogari, Lăcătuşi şi Croitori, fiecare breaslă a construit şi apărat câte un bastion. Această lucrare importantă este finalizată în 1652, iar în anul 1657, 434 de meşteri locali realizează lucrările de amenajare în incinta cetăţii. Astăzi, cetatea a devenit un monument viu datorită nenumăratelor manifestări organizate aici de Primăria municipiului în frunte cu primarul dr. Dorin Florea.